Va rog sa cititi „aventurile” prin care au trecut recent ai mei in incercarea de a o interna pe mamaia mea in varsta de 82 de ani, dupa ce si-a pierdut cunostinta si a cazut in baie.
Mesajul a fost postat pe Facebook de catre mama mea vitrega, ca raspuns la un articol al unei doamne doctor plecata in Anglia (articolul il puteti citi aici).
„De obicei nu comentez astfel de materiale. Din bun simt! Fiecare stie mai bine realitatea din domeniul lui de activitate. Dar materialul acesta chiar m-a infuriat. Marti dimineata am ajuns la urgenta cu soacra mea care are 82 de ani si a cazut in baie si a ramas inconstienta horcaind mai bine de 20 de minute.
Am chemat salvarea. A venit o ambulanta SMURD, doi oameni de absoluta isprava. M-au ajutat sa o spal si sa o schimb inainte sa o ducem la urgenta. Am ajuns la Camera de garda si la triaj mi se comunica: este urgenta majora, o ducem imediat inauntru, o sa va cheme medicul. Asta se intampla la ora 9.00. Nu mi-a cerut nimeni nici dosarul medical, nici buletinul, nici vreo informatie despre starea ei de sanatate.
Pe la 14.00, iese o doctorita din camera de garda si imi comunica scurt ca pot sa o iau acasa pe soacra-mea. Ce i s-a intamplat este – zice dna dr. – un episod normal la bolile asociate ale soacra-mii (care boli ma intreb in sinea mea ca saraca de ea spune la toata lumea ca are cardiopatie ischemica in loc de insuficienta cardiaca) si ca asa e la varstnici, se duc la baie sa faca pipi\caca si cad acolo ca cica sufera de tulburari neurovegetative. Incerc sa-i explic ca nu e prima oara cand se intampla asta, ca starea ei s-a deteriorat in ultimele zile ca….. „Nu putem doamna sa internam asa pe oricine, ce are soacra dumneavoastra nu se trateaza, trebuie doar supravegheata”. Ok, zic atunci exasperata, scrie dumneata ca nu necesita internare, pune parafa si stampila rotunda si o iau acasa. „Da de ce sunteti asa revendicativa?” – ma intreaba doctorita iritata. E inutil sa-i raspund altceva si ii repet ce am zis mai devreme. „Bine, o sa cer o reevaluare atunci” – zice ea si pleaca.
Urmeaza razboiul nervilor. Mai stau vreo ora in picioare in usa Camerei de primiri urgente. Ma cheama o alta doctorita. Neurolog. Imi zice si ea: Eu nu am de ce sa o internez pe doamna, e constienta, nu e confuza, nu a facut convulsii, nu si-a muscat limba (puschea pe limba fetito, zic in gandul meu, soacra-mea nu apucase sa-si puna proteza de dimineata ca sa-si poata musca limba in timp ce zacea inconstienta in baie), deci nu avem de ce sa o internam. Ii spun si duducii asteia acelasi lucru. Da mata o semnatura ca nu necesita internare si plecam amandoua de aici. Ups!… Iar am pus sare pe rana. O sa cer sa o reevalueze cardiologul – zice ea cand aude chestia asta.
Mai stau o ora in picioare, cu tot dosarul medical pe care nu il cere nimeni. Vine cardiologul. Inutil sa va explic, imi repeta aceeasi poveste: Bolile asociate (care Doamne iarta-ma ca nu m-ati intrebat nici una), tulburarile neurovegetative, in concluzie daca la 82 de ani te duci la baie sa faci pipi, cazi pe podea si horcai 20 minute, ca e normal, asta nu se trateaza…. O iau de la capat. Semnati ca nu necesita internare etc. Acum dna cardiolog e iritata de-a binelea. De abia se stapaneste. „Bine doamna, o internam in noaptea asta, ii punem un holter sa-i monitorizam tensiunea sa vedem daca prezinta sincope”. Aha, imi zic, hai ca mai venim de acasa. Ok.
Pe la 17.00 in sfarsit ieste targa cu soacra-mea care nu pusese nici macar apa pe limba de cand se sculase si ne ducem spre salon. Unde? – intreb brancardierul. La chirurgie zice el. Pai ce sa faca la chirurgie, o face bucati si o asambleaza la loc? – il intreb. Se uita la mine mirat, se uita la foaia de observatie si zice: „Aoleu, aveti dreptate, nu la chirurgie, la Terapie intensiva coronariana. Dar nu era nimic si daca o duceam la chirurgie, ca o trimiteau ei dincolo”.
Pe la 17.45 in sfarsit o las in grija celor de pe sectie si plec acasa. Asta a fost partea „distractiva”. Partea cu adevarat grava vine abia acum. Ma duc ieri sa o vad pe soacra-mea si sa discut cu doctorita care o are in grija. Nu era doctorita, era stagiara. Buna si ea! Si ce credeti ca imi spune? „Stiti care este situatia, nu?” De unde sa stiu? Spuneti-mi dvs. – zic si ma abtin sa mai adaug si altceva. „Doamna are o afectiune cu risc vital.” Ma uit precum curca in lemne. Tulburarea aia de ziceau ca e normala si nu se trateaza o fi vitala? Dar ma lamureste stagiara imediat: „Doamna are un cheag de sange pe artera pulmonara. Este sub tratament cu anticoagulante, ca sa-l dizolvam. Se pare ca raspunde bine la tratament. O sa va spuna doamna doctor mai multe”.
Asa deci… Si dureza o vreme pana sa inteleg. Adica daca eu o luam acasa cu o zi inainte murea fara drept de apel.
Pai bine doamna doctorita care ati plecat in Anglia si va suparati pe nespalatii de romani ca nu va respecta ce mai ziceti de asta? Si nu s-a intamplat la un spital din Ciorogarla (sa ma ierte locuitorii din Ciorogarla) ci la ditamai spitalul universitar de urgenta din buricul Bucurestiului, unde pe toate panourile sta scris „Spital de excelenta in medicina europeana”. Pai doamna doctorita din Anglia si doctoritelor de la spitalul de urgenta care prezentati apartinatorilor teoria ca la 82 de ani daca te caci cazi iti pierzi cunostinta, MEDICINA NU E PENTRU ORICINE! E adevarat ca sistemul e vinovat, ca sistemul face victime. Dar eu nu am auzit pana acum de vreun doctor mort de foame ci doar de pacienti morti din nepasarea doctorilor.
Si acum, dupa 24 de ore de la ce v-am povestit, scriu asta si ma intreb ca timpita: sa ma duc azi sa dau o spaga ca sa aiba grija de ea asa cu simtul raspunderii sau sa ma duc si sa pun pe hartie pentru Colegiul medicilor intamplarea asta? Ce ziceti doamna doctor din Anglia? Daca era mama dumneavoastra ce ati fi facut?
Mamiprovocarea 